Ne ascundem.

De lucruri care nu ne plac, de persoane pe care nu le agream, de persoane pe care le agream si care ne sunt prieteni, de noi insine.

Nimeni nu te cunoaste. Not really.

Un prieten poate spune care e filmul tau preferat, culoarea preferata si localul in care iti place sa mergi, dar nu stie unde te duci cu gandul cand esti down, unde ti-ar placea sa fii in acele momente in care te scufunzi in propria realitate gri. Unde nimic nu e alb sau negru, nimic nu e prestabilit sau stiut dinainte. Cel mai bine te cunosti tu insuti, si nici chiar tu nu te cunosti perfect. Nu ai trecut prin atat de multe lucruri incat sa stii cum vei reactiona intr-o anumita situatie, si niciodata nu vei reactiona cum crezi pentru ca acea situatie e doar in imaginatia ta. Nu ai trait-o. Nu ai de unde sa stii. Te vei surprinde de foarte multe ori. Poti crede ca daca vezi un accident te vei grabi sa-i ajuti pe cei implicati dar de fapt sa inlemnesti in acel loc si sa nu crezi ceea ce vezi.

Nimeni nu te cunoaste, nici macar tu.

Cand moare o persoana apropiata tie si ii umbli prin lucruri, poti afla lucruri despre acea persoana pe care nu le credeai posibile.
Si atunci cine ne cunoaste ?
Dumnezeu ? Nu sunt atat de credincioasa incat sa urmez acest fir al discutiei. Cred ca, in final, nimeni nu ne cunoaste. E o realitate trista, gri, in-between, niciodata alba sau neagra.

So, "carpe diem" sounds good right about now, right ? But how can you do it ? Really. Ai treaba. Ai de invatat pentru un test, ai de terminat un proiect pentru serviciu, trebuie sa te trezesti dimineata sa nu intarzii la lucru, si sa te asiguri ca iti faci treaba inainte de terminarea programului. Stai si te gandesti ca in weekend te vei odihni. Sau vei iesi cu prietenii pe care nu i-ai mai vazut de... saptamani intregi. Iti planuiesti fiecare moment al zilei, al saptamanii, al saptamanii viitoare. Te gandesti ca vine vacanta/concediul si atunci vei avea timp sa faci ceea ce vrei. Dar nici asta nu iese cum vrei. Un prieten nu poate veni, apare un proiect neprevazut si trebuie sa amani, ai parca mai putini bani decat credeai ca ai planuit pentru concediu si totul se duce de rapa. Petreci vacanta la mare trezindu-te devreme, ca nu vrei sa pierzi zilele insorite dormind, iar cand te intorci la serviciu te gandesti ca ai fi putut petrece acea saptamana libera odihnindu-te si relaxandu-te in loc sa stai sa planifici ce vei face in vacanta. Sa lasi totul in voia sortii. Sa te trezesti dimineata cand vrei si sa te gandesti "azi vreau sa fac asta". Si asta sa faci.

No, we're creatures of habit. And when someone or something shatters that habit we find ourselves lost. Dezaxati. Nestiind ce sa facem ca sa revenim pe axa. Cine zice ca e imprevizibil, minte. Da, poti fii imprevizibil in ceea ce priveste ce vei manca astazi la micul dejun, sau ce vei face cand ai timp liber. Dar niciodata cu viata ta. Nimeni nu va da vrabia din mana pentru cioara de pe gard. E rau, nu e bine. Sa pierzi ceva ca sa urmezi alta cale care probabil nu-ti va aduce nimic si te va lasa cu ochii in soare. Dar poate nu. N-ai de unde sa stii. Dar nu iti vei asuma acest risc, sa pierzi "vrabia din mana" si apoi sa nu ai nimic. Si te vei convinge singur ca mai bine ramai in situatia actuala decat sa risti sa nu mai ai nimic. Would that be so bad ? I mean, if what you're doing makes you unhappy, having nothing would make you think. Make those little wheels turn in your head. Si poate vei gasi ceva mai bun, ceva care sa te satisfaca. Poate nu, si in cazul acesta vei gasi ceva care nu te va face fericit, dar nici situatia initiala nu-ti aducea fericire. So ?

Nimeni nu va face asta.

We're creatures of habit and of security. Safely hiding in our shells, not even peeking outside.

---------------

Music: Led Zeppelin - In My Time Of Dying

Mood: hmpf. *sigh*

Date & Time: Saturday, April 25 2009, 16:23 GMT+02:00